joi, 12 februarie 2009

Femeile care recurg la fertilizare in vitro pot avea gemeni sau tripleţi

Medicii implantează mai mulţi embrioni, pentru ca măcar unul să „prindă”
O astfel de sarcină are şanse de 30-40%

Femeile care, din diferite motive, nu pot avea copii sau nu pot „ţine” o sarcină şi recurg la fertilizare in vitro (FIV) riscă să nască mai mulţi copii. Medicii spun că femeile apelează la această procedură medicală atunci când sunt în imposibilitatea de a duce mai departe o sarcină din diferite motive: tânăra nu are uter, uterul este incomplet dezvoltat, mucoasa uterină nu este aptă pentru o sarcină sau uterul este malformat şi femeile pierd, frecvent, sarcina.

În cazul femeilor care nu au uter, dar au ovare, se produce o stimulare ovariană, în urma căreia se recoltează, prin puncţie, ovule. De la soţul femeii se recoltează spermă. Ovulele şi sperma se amestecă şi se duc în laborator. Se observă apoi, în următoarele zile, evoluţia embrionilor şi sunt selectaţi cei cu şansele cele mai mari să se dezvolte. Ulterior, embrionii se pun în uterul viitoarei mame”, explică dr. Laura Dracea, şeful Departamentului de Reproducere Umană Asistată, de la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. dr. Panait Sârbu” din Bucureşti. Potrivit specialistului, o astfel de sarcină nu are însă şanse maxime să se dezvolte.

„După ce se introduc embrionii în uterul mamei, şansele de a dezvolta o sarcină sunt de 30-40%”, mai adaugă dr. Laura Dracea, şef de lucrări la UMF „Carol Davila”. Din acest motiv, medicii implantează uneori mai mulţi embrioni, pentru o rată mai mare de succes. Implantarea unui număr crescut de embrioni transferaţi prin FIV creşte procentul reuşitei, dar există şi riscul unei sarcini multiple – de gemeni, tripleţi etc. „Dacă se implantează doi embrioni, femeia poate avea gemeni, dacă se implantează trei, poate avea tripleţi. Totuşi, numărul copiilor nu este mereu acelaşi cu cel al embrionilor implantaţi, pentru că nu toţi supravieţuiesc. Câteodată nu supravieţuieşte niciunul, de aceea se recurge la implantarea mai multora. De obicei, însă, eu implantez doi, aşa cum se procedează şi în Occident, ca măcar unul să reziste”, explică dr. Dan Tutunaru, medic primar obstetrică-ginecologie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, din Bucureşti.

Procedura costă 1.500 - 3.500 de euro

Din punctul de vedere al sănătăţii, specialiştii spun că nu există diferenţe între copiii concepuţi prin fertilizare in vitro şi cei concepuţi în mod natural. „Din cei aproape 1.000 de copii care s-au născut până acum prin FIV făcute de mine, n-a fost niciunul malformat. În plus, se fac nişte analize speciale la 11 şi 16 săptămâni, unde s-ar vedea eventualele malformaţii”, susţine prof. univ. dr. Ioan Munteanu, şeful Clinicii de Obstetrică-Ginecologie „Bega” din Timişoara şi autorul primei FIV din România.

La astfel de proceduri medicale poate apela orice femeie cu o stare de sănătate perfectă, care nu are boli genetice sau contagioase (HIV, hepatita B sau C). Intervenţiile se fac la toate centrele de reproducere umană asistată, care recurg la fertilizare in vitro. Costul unui asemenea procedeu este de 1.500 - 3.500 de euro şi nu este decontat de stat.

Info plus:

F.I.V în lume

Primul centru de FIV din România a fost inaugurat la Timişoara, în 1995. Astfel, ţara noastră a devenit al 18-lea stat din lume în care se realizează fertilizarea in vitro. În acelaşi an, 1995, profesorul doctor Ioan Munteanu, de la Timişoara, a realizat prima procedură de acest gen din România. Pe 6 februarie 1996, s-a născut Daniel, primul copil obţinut datorită unuia dintre cele mai mari succese ştiinţifice ale medicinei secolului al XX-lea. Tot pe CV-ul prof. dr. Munteanu se află şi nasterea primului copil prin fertilizare in vitro, la o mamă de 50 de ani. La nivel mondial, prof. dr. R.G. Edwards (Cambridge, Marea Britanie) este cel care a realizat pentru prima oară în lume fertilizarea in vitro, în anul 1978.

Un comentariu:

  1. Sotul meu s-a intors!!! După 1 an de căsnicie ruptă, soțul meu m-a lăsat cu doi copii și viața mea a fost spulberată. Am vrut să termin, aproape m-am sinucis pentru că ne-a lăsat fără nimic. Am fost rupt emoțional în tot acest timp și viața pare fără sens. Într-o zi fidelă, în timp ce navigam pe internet, am dat peste câteva mărturii despre Dr DAWN. Unii au mărturisit că și-a adus înapoi fostul, alții au mărturisit că restaurează uterul și vindecă afecțiunile cu ierburi. Pe mine m-a interesat mai mult împăcarea cu soțul meu, pe care dr. DAWN a făcut posibilă aducerea soțului meu înapoi în 3 zile. Acum soțul meu s-a întors și de atunci trăim fericiți. Toate mulțumim Dr. DAWN. Aici, las contactul lui pentru toată lumea. Căci are orice fel de provocări,
    E-mail ( dawnacuna314@gmail.com )
    Whatsapp: +2349046229159

    RăspundețiȘtergere