Deficitul de atentie si hiperactivitatea (ADHD)

Dragi mamici,

Stim foarte bine, prichindeii nostri au multa energie si nu pot sta mult timp concentrati asupra unui lucru, fiind usor distrasi de ceea ce este in jur. Unii copii insa sunt mai activi decat altii, prezentand semne clare de agitatie, pe care, din pacate parintii le pot considera normale pentru varsta micutilor.

Azi, dorim sa va vorbim azi despre ADHD (deficit de atentie si hiperactivitate), una dintre cele mai frecvente afectiuni comportamentale intalnite la copii si adolescenti, asa cum arata ultimele studii. Dintre copiii de varsta scolara, 5 % prezinta simptome ADHD (1-2 copii dintr-o clasa de 30 de elevi). Afectiunea debuteaza in copilarie si poate persista si la varsta adulta, aproximativ 60% dintre copii afectati de ADHD putand prezenta simptome si la maturitate.

Cum recunoastem daca micutul nostru prezinta semnele ADHD?

Asa cum ne spun medicii, simptomele afectiunii se impart in 3 categorii: inatentie (dificultati de atentie si concentrare), hiperactivitate (agitatie evidenta) si impulsivitate, care pot aparea si in forma combinata.


Inatentia: copilul ce prezinta astfel de simptom nu se poate concentra, face frecvent greseli din neglijenta, in conversatie nu are rabdare a asculta pe cineva pana la capat, nu finalizeaza sarcinile, nu respecta instructiunile, evita efortul intelectual sustinut.

Hiperactivitatea: acest comportament se observa mai ales in timpul orelor de curs, cand trebuie sa stea linistit. El iese din banca, se duce la colegi, ii deranjeaza. In pauze alearga tot timpul, se catara, ignora pericolele. Daca sunt atentionati se linistesc pentru cateva momente, dupa care procedeaza in acelasi fel. Copilul hiperactiv nu observa detaliile, de cele mai multe ori cand altii ii vorbesc da impresia ca nu asculta, evita sau respinge activitatile sau temele care ii solicita efort intelectual. Pierde adesea obiecte, isi misca mainile si picioarele sau nu-si gaseste locul pe scaun, nu isi asteapta randul la joc sau la alte activitati desfasurate in grup.

Impulsivitatea: copilul este neastamparat, vorbeste excesiv, prezinta agitatie fizica in momente nepotrivite, in conversatie intrerupe persoanele care vorbesc si are dificultati in a-si astepta randul, in situatii grave poate trece chiar la agresivitate fizica.

Cand manifestarile comportamentale hiperactive sunt foarte pronuntate, vorbim de tulburarea de hiperactivitate. Diagnosticul de hiperactivitate poate fi stabilit doar de catre un expert, care trebuie sa constate prezenta a sase sau mai multe simtome de inatentie.

Varsta la care dificultatile de concentrare sunt depistate depinde de disponibilitatea si interesul parintilor care urmaresc evolutia psiho-comportamentala a copilului, vigilenta si implicarea educatoarelor si a invatatoarelor, comunicarea si schimbul permanent de informatie intre familie si cei care se ocupa de educatia copilului (bone, educatoare, invatatoare).

Cauzele aparitiei ADHD sunt inca o necunoscuta, unii cercetatori considerand ca aceasta tulburare se datoreaza mai multor factori. In afara cauzelor genetice, cercetatorii susin ca exista o intrerupere in maturizarea cerebrala si un dezechilibru al unor substante in creier. Este important de subliniat ca, fiind o tulurare neurobiologica, nu este generata de erori educative sau factori de mediu, dar poate fi agravata de acestia.

Odata diagnosticata, ADHD trebuie tratata, printr-o abordare coerenta si consecventa in care sunt implicati deopotriva parintii, psihologul, logopedul, educatorii si profesorii si mai ales copilul insusi.

Cum il poate ajuta familia?

• oferindu-i o viata in care perturbarile, schimbarile si stresul sunt diminuate la maxim;
• diminuand prezenta elementelor care declanseaza excitatii de orice fel (televizorul, calculatorul, radioul, jocurile video);
• respectarea unei rutine zilnice, prin activitati sau sarcini previzibile, prin momente sau lucruri la care copilul se asteapta;
• prevenind reactiile atunci cand apar schimbari si planificand interventiile;
• anticipand impreuna cu el derularea evenimentelor si stabilind asteptarile pe care le aveti de la el;
• o comunicare permanenta in care sa i se explice ce are voie sa faca si de ce nu sunt permise unele comportamente;
• realizarea de reguli simple, realiste si coerente;
• solicitarile sa fie in fraze clare si scurte;

Intre specialistul care il trateaza, parinte si cadru didactic sa fie o permanenta colaborare si informare, specialistul fiind cel care va coordona activitatea. Odata ce parintii ajung sa accepte diagnosticul, vor constata ca, in conditiile aplicarii tratamentului adecvat, activitatile scolare si sociale ale copilului se imbunatatesc, iar viata de familie poate deveni mai linistita si mai fericita.

Mai multe detalii despre ADHD gasiti aici si aici.