Copii trimisi la munca in strainatate

Ziaristii de la Gardianul ne povestesc despre ancheta pe care au intreprins-o in cateva localitati din judetul Dolj pentru a investiga modul cum tot mai multi parinti, pentru un trai mai bun, sunt dispusi sa faca lucruri greu de imaginat pentru multe dintre noi.

Iata stirea:

Pentru un pumn de bani, doljenii cu o situatie materiala precara sunt gata sa isi dea copiii pe mâna unor necunoscuti care i-ar duce la munca in Italia. Am batut la poarta mai multor familii sarace din Dolj, pentru a afla daca acestea sunt de acord sa-si lase copiii la munca in strainatate. Fara sa ceara prea multe informatii, oamenii s-au aratat bucurosi si totodata dispusi sa-si trimita minorii pe meleaguri straine pentru a scapa de saracie.

Tot mai multi români sunt hotarâti sa faca numeroase compromisuri in speranta unui trai mai bun. Cu atât mai bine ar fi pentru ei daca nu ar trebui sa depuna prea mult efort pentru a câstiga câtiva bani. Nu vorbim aici despre prostitutie sau de vânzarea unor organe umane, ci mai degraba de faptul ca unele familii sunt dispuse sa-si trimita propriii copii la munca in strainatate, ba chiar sa ii lase in grija unor necunoscuti. Pentru a afla realitatea, am fost pentru o zi reprezentantii unei firme româno-italiene care recruteaza copii pentru a-i duce sa munceasca la o livada din Italia. Conditiile erau ca acesti copii sa aiba vârsta cuprinsa intre 10 si 16 ani, sa fie insotiti de parinti doar pentru a trece granita, iar perioada de munca sa fie de trei luni si in tot acest timp micutii sa fie sub ingrijirea angajatilor de la ferma. Pentru o luna de sclavie, copiii primeau 700 de euro. Nu mica a fost mirarea sa constatam ca promisiunile oferite au fost inghitite pe nemestecate de unii parinti.

Vor sa iasa din saracie pe spinarea copiilor

Familia Neacsu din localitatea Bâlta traieste cu greu de pe o zi pe alta. Cei sapte membri, trei adulti si patru copii, locuiesc intr-o casuta din chirpici. Singurul venit al familiei este alocatia copiilor. Cei doi soti ne asculta atenti oferta si se lumineaza la fata când aud suma pe care o vor primi daca vor lasa copiii sa mearga la munca in Italia. „Avem doua fete si doi baieti. Fetele sunt mai mari, una are 10 ani si cealalta 9 ani. O s-o trimitem la munca pe a mare, pe Alexandra”, ne spune Valentin Neacsu. Dupa o analiza atenta asupra copiilor, il convingem pe barbat ca si fata de 9 ani ar fi potrivita pentru a merge la cules de masline si piersici: „Daca ziceti ca poate sa mearga si ea, atunci v-o dam. Asa ramâne, o sa mearga fetele astea doua. Dar sa fie seriosi aia din Italia, adica sa plateasca!” Il asiguram ca suntem o firma serioasa si ca isi vor primi banii, iar omul bucuros de ceea ce aude se justifica: „Avem mare nevoie de bani, ca suntem ingropati in datorii. Daca merg fetele la munca, poate iesim si noi din saracie. Nu vedeti in ce conditii traim? Suntem ratati aici”. Nici unul dintre parinti nu intreaba de ce vrem doar copii, sau cine va raspunde daca fetele vor pati ceva. Ne-au crezut pe cuvânt si nici macar nu ne-au cerut adresa firmei.

«Va promit ca pâna mâine strâng vreo 30 de copii!»

Incercam si la oras, iar tinta sunt familiile de rromi din cartierul Drumul Apelor de la periferia Craiovei. Ne prezentam oferta, putin schimbata, in sensul ca unul dintre parinti merge cu copiii pâna la ferma si poate sta alaturi de odraslele lor timp de doua saptamâni. In timp ce familia de români si-a dat copiii pe mâna unor necunoscuti fara sa stea prea mult pe gânduri, familiile de rromi au fost mult mai atente la detalii si au cerut cât mai multe informatii despre locul in care ar fi trebuit sa mearga puradeii lor. „In ce oras merg copiii? Se face vreun contract, vreun act ca nu se poate intâmpla ceva acolo? Dar cine raspunde daca, Doamne fereste, copilul meu cade din pom si pateste ceva?”, se arata curiosi oamenii, care in cele din urma vor sa afle de ce nu pot sa mearga ei la munca in locul copiilor. Florian, unul dintre locatarii zonei, raspunde in locul nostru: „Brre! Acolo pomii sunt foarte mici si incarcati. Si daca se urca unul ca noi, se fac crengile praf. Adevarat spun! Da’ cu un copil sunt mai rezistente”. Se intoarce catre noi si ne ia deoparte, vrând parca sa fie sigur ca nu rateaza o asemenea afacere: „Am doi copii, unul de 10 ani si altul de 12 ani, si as vrea sa ii trimit la munca”. Ne invita sa discutam si cu sotia lui care este de acord sa isi lase copiii la munca, dar daca s-ar putea sa-i insoteasca ea pe toata perioada lor de munca ar fi perfect. Si ca sa fie sigura ca acceptam propunerea, ne promite ca ne va face rost de mai multi copii. „Asa isi vor da si astia copiii daca vor sti ca merge cineva de-al lor cu ei. Va promit ca pâna mâine strâng vreo 30 de copii. Cine nu vrea sa faca bani?” Indiferent ca isi doresc sa-si insoteasca sau nu odraslele, oamenii accepta sa isi trimita propriii copii la munca pe meleaguri straine cu riscul ca nu o sa-i mai vada niciodata. Si asta in schimbul unor hârtii colorate, care se pare ca au puterea sa stearga orice urma de constiinta sau sensibilitate.