luni, 1 septembrie 2008

Elevele din clasa a patra, vaccinate împotriva cancerului


Din această toamnă, elevele din clasa a patra vor fi vaccinate gratuit împotriva cancerului de col uterin. Măsura face parte dintr-un amplu program de imunizare derulat, în premieră, de Ministerul Sănătăţii, şi va fi lansat de la 1 octombrie a.c.

Ca măsură de prevenţie secundară, toate femeile între 25 şi 64 de ani (aproximativ 80% din totalul femeilor) vor fi testate, gratuit, în următorii trei ani, în vederea depistării cancerului de col uterin.

Boală fără simptome

Potrivit ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, acest screening va duce la o scădere cu până la 60% a mortalităţii, având în vedere că, anual, 2.000 de românce mor de cancer de col uterin.

Statisticile arată că peste 2% dintre persoanele care şi-au făcut analizele gratuite în cadrul Programului Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei prezintă un risc mare de a dezvolta această boală care, de cele mai multe ori, evoluează fără simptome.

Cancerul de col uterin este cauzat de anumite tipuri dintr-un virus frecvent întâlnit - papilomavirusul uman (HPV) - şi se caracterizează prin creşterea anormală şi necontrolată a celulelor care acoperă colul uterin.

Medicii atrag atenţia asupra faptului că în momentul în care adolescenta devine activă sexual, ea poate fi expusă infecţiei cu HPV.

Sursa: Adevarul

Un comentariu: