joi, 28 august 2008

Junk foodul scade notele elevilor

Copiii care sunt hrăniţi de părinţi cu junk food de la vârsta de trei ani riscă să aibă rezultate şcolare slabe.

Specialiştii în educaţie din Marea Britanie au descoperit că dieta copiilor în anii dinainte de şcoală exercită o influenţă mai mare asupra capacităţii lor de învăţare decât ceea ce mănâncă la şcoală. Echipa de cercetători de la Institutul pentru Educaţie al London University şi cei de la Bristol University au realizat un studiu asupra progresului făcut de copiii din şcoala primară în ultimii patru ani, anunţă „The Guardian“. Principala descoperire realizată de cercetători a fost că un sfert dintre copiii care au primit multă mâncare nesănătoasă la vârsta de trei ani au doar 10% şanse să aibă performanţe şcolare. Ei au luat ca puncte de reper rezultatele pe care copiii le-au obţinut la testele date în primii ani de şcoală, la şase sau şapte ani, şi cele la testele date cu trei-patru ani mai târziu.

Studiul s-a bazat pe informaţiile din analiza Children of the 90s, care a urmărit dezvoltarea a 14.000 de copii de la naşterea lor, în 1991 sau 1992. Astfel, mamele au înregistrat consumul de mâncare şi băutură al fiecărui copil la vârsta de trei, patru şi apoi şapte ani. Consumul ridicat de junk food, cum ar fi hamburgeri, cartofi prăjiţi sau dulciuri, la vârsta de trei ani, a fost asociat cu un progres redus în şcoala primară, însă o dietă nesănătoasă la patru şi la şapte ani nu a avut influenţe majore asupra educaţiei. Mai mult, studiul a relevat faptul că această corelare dintre alimentaţia la trei ani şi educaţie este valabilă indiferent de caracteristicile sociale, economice sau etnice ale familiilor din care proveneau copiii investigaţi.

Cercetarea englezilor a plecat de la programul de îmbunătăţire a alimentaţiei în şcolile britanice, după modelul lansat în 2005 de celebrul bucătar Jamie Cook. Aceştia au ajuns la concluzia că, într-adevăr, în şcolile care au trecut la un meniu sănătos s-a observat o îmbunătăţire în comportamentul copiilor, dar că diferenţa nu a fost dată de noul meniu. „Copiii care au rezultate slabe la şcoală au fost mai degrabă afectaţi de mâncarea pe care au consumat-o cu mulţi ani înainte decât de specialitatea chicken nuggets servită la prânz în şcoli“, au explicat specialiştii, citaţi de „The Guardian“.

Şi specialiştii români spun că există o corelare clară între alimentaţia copilului şi dezvoltarea lui în ansamblu, inclusiv cea cognitivă, care îi permite să aibă rezultate bune la învăţătură. „Alimentaţia poate să aibă repercusiuni asupra dezvoltării cognitive a copilului, de aceea în multe tulburări se analizează şi obişnuinţele culinare, cum e hrănit, ce consumă“, spune psihologul Anda Păcurar. Medicul Gabriela Roman, membru în Comisia de alimentaţie şi nutriţie din Ministerul Sănătăţii, spune că „alimentaţia de tip junk food nu oferă nutrienţii esenţiali sau cantităţile suficiente, mai ales la vârste aşa de mici, când copilul este încă în dezvoltare. E nevoie de nutrienţi de bună calitate, adică de proteine, de lipide de calitate, de care are nevoie creierul, şi de vitamine şi minerale, care se iau din fructe şi legume“. Este nevoie de o alimentaţie diversificată şi de calitate, nu de exces de zahăr, grăsimi şi sare, explică Roman.
Sursa: Cotidianul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu