joi, 11 decembrie 2008

Normele de aplicare pentru indemnizaţia de creştere a copilului au fost adoptate

Hotărârea reglementează condiţiile şi procedurile de acordare a drepturilor de indemnizaţie pentru creşterea copilului. „Mămicile vor primi, după 1 ianuarie 2009, o indemnizaţie pentru creşterea copilului, care va reprezenta echivalentul sumei de 85% din media veniturilor nete lunare obţinute în ultimele 12 luni anterioare naşterii copilului” a declarat ministrul Mariana Câmpeanu.

Indemnizaţia pentru creşterea copilului se va acorda până când copilul împlineşte doi ani, iar în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de trei ani. La stabilirea indemnizaţiei vor fi luate în calcul toate veniturile realizate de persoana îndreptăţită, respectiv acele sume supuse impozitului pe venit şi cuprinse în Codul fiscal (activităţi independente, comerciale, profesii liberale, salarii, proprietate intelectuală sau activităţi agricole), a explicat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
Oficialul a mai explicat că, în cazul în care 85% din veniturile realizate reprezintă mai puţin de 600 lei, mamele vor primi suma de 600 lei, la care se adaugă alocaţia de stat pentru copil de 200 lei. „Am luat această măsură pentru a încuraja şi femeile de carieră, care obţin venituri peste medie, să aibă copii şi să poată sta împreună cu ei acasă pană la vârsta de doi ani”, a declarat Câmpeanu. Cererile pentru obţinerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului vor fi depuse la Agenţiile judeţene de prestaţii sociale, care au început să funcţioneze de la 1 noiembrie.
Tot miercuri, Guvernul a mai indexat alocaţiile de stat pentru copii, alocaţia copiilor aflaţi în plasament, venitul minim garantat şi indemnizaţia lunară pentru persoanele cu handicap. Astfel, alocaţia de stat pentru copii va creşte de la 40 lei la 42 lei începând cu 1 ianuarie 2009.

miercuri, 3 decembrie 2008

Venituri admise pentru indemnizaţia de mamă

Revenim cu informatii despre indemnizatia pentru cresterea copilului. Desi normele de aplicare ale legii nu au fost publicate inca in Monitorul Oficial si proiectul acestora nu a fost facut public, aflam din Gandul care vor fi veniturile admise pe baza carora se va calcula procentul de 85% ce va reprezenta indemnizatia pentru cresterea copilului.

Pe lista propusă de Ministerul Muncii s-a pus aproape totul – de la salarii şi drepturi de autor până la veniturile din vânzarea florilor sau zarzavaturilor
Recalcularea se face la agenţiile judeţene de Prestaţii Sociale, după 01.01. 2009

Ministrul Muncii a dat asigurări mamelor că de la 1 ianuarie 2009 vor putea beneficia de legea care le dă dreptul să obţină 85% din venituri pentru creşterea copilului, dar nu mai puţin de 600 de lei, la care se adaugă câte 200 de lei pentru fiecare copil mai mic de 2 ani aflat în îngrijire. Legea nu se poate aplica, deocamdată, deoarece nu au fost publicate normele de aplicare. Ministrul spune însă că proiectul normelor a fost deja elaborat şi va fi aprobat în prima şedinţă de guvern.
Proiectul nu a fost distribuit presei pentru că, spun oficialii ministerului, poate suferi modificări în şedinţa de guvern. Totuşi, Teodora Bertzi, secretar de stat în Ministerul Muncii, a dezvăluit propunerea privind veniturile care vor fi luate în calcul la stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

Astfel, mama va putea primi 85% din veniturile înregistrate cu 12 luni înainte de naştere, indiferent dacă este vorba de salarii, venituri din activităţi independente sau din activităţi agricole.

În lista se regăsesc: venituri comerciale, din prestări servicii, din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, arhitect etc, din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente, respectiv brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor şi altele asemenea.

În fine, în privinţa agricultorilor, se iau în calcul veniturile din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturi, cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor, exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole, precum şi din valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare.

Din ianuarie, mamele care au deja în îngrijire copii până în doi ani se vor putea duce la sediile judeţene ale Agenţiei de Prestaţii Sociale pentru a cere recalcularea indemnizaţiei după noua lege, luându-se în calcul veniturile înregistrate înainte de naştere. Mamele care nasc după 1 ianuarie îşi vor depune dosarele pentru primirea indemnizaţiei la primării.